Valer DORNEANU (Curriculum vitae)

Numit judecător de Camera Deputaților (2013) pentru un mandat de 9 ani.
A fost ales președinte al Curții Constituționale în anul 2016 și reales în 2019.
Născut la 21 noiembrie 1944, în comuna Corbu, județul Harghita.
Absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității din București (1967).
Curs pentru comerț exterior în limba franceză, Academia de Științe Economice (1985-1988).
Doctor în drept, Universitatea din București (1999).
Conferențiar universitar la Universitatea „Spiru Haret”, București (2001-2003).
Profesor universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București (2003-2008) și la Universitatea „Nicolae Titulescu”, București (din 2008 și în prezent).

Procuror la Procuratura locală a sectorului 5, respectiv 6 din București (1967-1974).
Expert în legislația muncii, Uniunea Generală a Sindicatelor din România (1974-1980).
Procuror, Direcția recursuri extraordinare civile din Procuratura generală (1980-1985).
Consilier, Consiliul Legislativ (1985-1989).
Membru în Comisia juridică și constituțională, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (1989-1990).
Consilier pe probleme de legislație, Președinția României (1990-1992).
Ministru pentru relația cu Parlamentul în Guvernul României (1992-1995).
Președintele Consiliului Legislativ (1995-2000).
Ales deputat în circumscripția electorală Iași (mandatele 2000-2004 și 2004-2008).
Președintele Camerei Deputaților (2000-2004).
Președinte al Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative privind revizuirea Constituției (2002).
Președinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții, Camera Deputaților (2004-2005).
Vicepreședinte al Camerei Deputaților (2005-2008).
Secretar general adjunct al Camerei Deputaților (2009-2010).
Adjunct al Avocatului Poporului (2010 – iunie 2013).
Membru al Uniunii Juriștilor din România.
Distins cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler; Meritul Academic pentru contribuții remarcabile la susținerea și promovarea Programelor Academiei Române.
Autor a 17 monografii și a peste 60 de studii și comunicări științifice.