Declarația de presă a președintelui Curții Constituționale a României, domnul Marian ENACHE, susținută în data de 2 decembrie 2024

În cadrul examenului de constituționalitate privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, conferind efectivitate competențelor înscrise în Constituția României, precum și în respectul votului popular exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale din anul 2024, judecătorii constituționali au hotărât, cu unanimitate de voturi:

  1. respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Vasile Terheș;
  2. confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României din primul tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024;
  3. organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României în ziua de duminică, 8 decembrie 2024, la care vor participa domnul Călin Georgescu şi doamna Elena-Valerica Lasconi.

În spiritul obiectivității, Curtea a observat că, din sesizarea contestatorului, voturile din diasporă nu au fost contestate ca atare, și, în condițiile date, a apreciat că nu se mai impune renumărarea acestora. În evaluarea judecătorilor Curții, chiar dacă au fost constatate unele diferențe cifrice de voturi între candidați, dar în măsura în care aceste diferențe nu rezultă ca fiind provenite din fraude de natură să modifice rezultatul alegerilor, ele sunt doar posibile erori umane și materiale în numărarea voturilor exprimate, fără relevanță în stabilirea rezultatului în sensul reconfigurării clasamentului candidaților.

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Declaratia audio.mp3