Comunicat de presă, 15 septembrie 2020

În ziua de 14 septembrie 2020, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, cerere formulată de primul-ministru.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins cererea formulată de primul-ministru şi a constatat că nu există conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, generat de modalitatea în care Parlamentul a înregistrat și prezentat Moțiunea de cenzură nr.2MC/17 august 2020 – „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”.

Doi membri ai Curții Constituționale, fiind de acord că nu există conflict juridic de natură constituțională, au apreciat că cererea trebuia respinsă exclusiv ca inadmisibilă.

*

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică primului-ministru și președinților celor două Camere ale Parlamentului.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Compartimentul Relații externe, relații cu presa şi protocol al Curții Constituționale

 

Comunicat de presă, 15 septembrie 2020