În perioada 9 – 11 aprilie 2014, la invitaţia preşedintelui Curţii Constituţionale a României, domnul Augustin Zegrean, o delegaţie a Curţii Constituţionale a Republicii Bulgaria, condusă de domnul prof. dr. Dimitar Tokushev, Preşedintele Curţii, şi alcătuită din doamna judecător prof. Tzanka Todorova Petrova şi doamna Enita Enikova, Secretar General, a efectuat o vizită oficială în România.
Pe perioada vizitei, Plenul Curţii Constituţionale a României a avut întâlniri de lucru cu delegaţia distinşilor oaspeţi, ocazie pentru un schimb de experienţă fructuos pentru ambele părţi. Discuţiile au avut ca obiect domeniul controlului de constituţionalitate, competenţele curţilor constituţionale, rolul de legiuitor negativ/pozitiv al acestora, precum şi modul de numire al judecătorilor la instanţele constituţionale. La întâlnire au luat parte şi dna Mihaela Senia Costinescu, magistrat-asistent şef, director al cabinetului preşedintelui, şi dl. Benke Károly, magistrat-asistent şef.
Ambele părţi au reiterat interesul deosebit pe care îl acordă dezvoltării permanente a relaţiilor dintre cele două autorităţi de jurisdicţie constituţională, precum şi dintre cele două state care împărtăşesc un trecut comun şi care au ţeluri comune pentru viitor.