Sediul materiei
Controlul constituționalității regulamentelor Parlamentului este reglementat de art.146 lit.c) din Constituţie şi de art. 27 – 28 din Legea nr.47/1992.
Autorii sesizării
Sesizarea privind constituţionalitatea regulamentelor Parlamentului poate fi formulată de:
– unul dintre preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului;
– un grup parlamentar;
– un număr de cel puţin 50 de deputaţi;
– sau un număr de cel puţin 25 de senatori.
Obiectul sesizării
Obiect al acestui tip de control de constituţionalitate îl reprezintă regulamentele Parlamentului României. Acestea sunt de trei tipuri: Regulamentul Senatului, Regulamentul Camerei Deputaţilor şi Regulamentul şedinţelor comune. Regulamentul unei Camere a Parlamentului conţine regulile de organizare internă a acesteia, precum şi modalitatea de desfăşurare a activităţii ei.
Sesizarea Curţii Constituţionale
În cazul în care sesizarea se face de parlamentari, ea se trimite Curţii Constituţionale de secretarul general al Camerei din care aceştia fac parte, în ziua depunerii.
Procedura
După ce primeşte sesizarea, președintele Curții Constituționale desemnează judecătorul-raportor şi fixează data dezbaterilor în plen.
Curtea Constituţională o va comunica, în termen de 24 de ore de la înregistrare, preşedinţilor celor două Camere, cu precizarea datei când va avea loc dezbaterea.
Preşedinţii Camerelor pot comunica punctul de vedere al birourilor permanente până la data dezbaterii.
Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale, pe baza sesizării şi a punctelor de vedere primite
Tipul actului emis
În cadrul acestei atribuţii, Curtea Constituţională pronunţă, în conformitate cu prevederile art.11 alin.(1) lit. A. c) din Legea nr.47/1992, o decizie. Aceasta se ia cu votul majorităţii judecătorilor Curţii.
Comunicarea deciziei
Deciziile pronunţate în cadrul acestei atribuţii se aduc la cunoştinţa Camerei al cărei regulament a fost dezbătut.
Efectele deciziei
Dacă prin decizie se constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale regulamentului, Camera sesizată va reexamina, în termen de 45 de zile, aceste dispoziţii, pentru punerea lor de acord cu prevederile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile din regulament declarate neconstituţionale sunt suspendate. La expirarea termenului de 45 de zile, dispoziţiile regulamentare declarate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice [art.147 alin.(1) din Constituţie].
Toate deciziile pronunţate în cadrul acestei atribuţii pot fi accesate în pagina de căutare.