Vineri, 15 octombrie 2021, doamna Valentina BĂRBĂȚEANU, magistrat-asistent şi doamna Andreea COSTIN, magistrat-asistent au participat la Conferința internațională cu tema “Jurisprudența instanțelor și tribunalelor în materia minorităților sexuale și de gen vs. bunăstarea umană”, organizată de către Ministerul Justiției al Republicii Polonia și domnul prof. Przemysław Ostojski de la Școala Superioară de Justiție (corespondent I.N.M.).
Evenimentul s-a desfășurat la Varșovia, în format hibrid, cu participarea experților din Polonia și Statele Unite ale Americii, reprezentând mediul academic, sistemul judiciar și practicieni.