15 octombrie 2021

În ziua de 15 octombrie 2021, doamna Claudia Margareta KRUPENSCHI, magistrat-asistent șef, director al cabinetului Președintelui Curții Constituţionale a României, a participat la cel de-al IV-lea seminar, în calitate de persoană de contact din partea CCR, la lucrările Forumului Rețelei  Instanțelor Supreme şi Constituţionale (SCN) din cadrul Curții Europene a Drepturilor Omului, desfășurate sub forma unui webinar cu tema “Proteste în masă”.

Dezbaterile s-au purtat, în principal, pe marginea jurisprudenței relevante a Curții de la Strasbourg în care s-au analizat dreptul la întrunire pașnică și/sau dreptul la liberă exprimare (garantate de art.10 și art.11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale), proporționalitatea restricțiilor asupra exercitării acestor drepturi și marja de apreciere a statului în scopul menținerii scopurilor legitime.